La două săptămânii de la tragediile care au marcat țara, sârbii au predat peste 15.000 de arme, peste 2.500 de dispozitive explozive și sute de mii de runde de muniție, ca parte din aministia de o lună pe care a declarat-o guvernul de la Belgrad, potrivit CNN.
Un număr de 18 persoane au fost ucise și alte 21 au fost rănite, în mai, în Serbia, în două masacre înregistrate în tot atâtea zile. La școala Vladislav Ribnikar din Belgrad, o fată în vârstă de 13 ani a deschis focul asupra colegilor săi – folosind, se crede, unul dintre cele două pistoale ale tatălui său – și a ucis șapte fete, un băiat și un paznic. O fetiță de 10 ani care fusese rănită în atac a murit, luni, ducând bilanțul victimelor la 10.
În ziua următoare, un tânăr de 21 de ani a ucis opt persoane și a rănit alte 14 cu o armă automată, în Dubona, localitate aflată la sud de capitala Serbiei.
Deși este țara cu una dintre cele mai mari rate de deținători de arme din lume, Serbia se confrunta extrem de rar cu astfel de atacuri.
„Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva”, a declarat Zvonimir Ivanovic, profesor la Universitatea de investigații criminale și studii de poliție din Belgrad.
După atacuri, președintele Aleksandar Vucic a anunțat o serie de măsuri îndrăznețe, urmărind nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce el a numit o „dezarmare aproape totală” a țării.