Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat de la spitalul din Milano, după şase săptămâni de tratament

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat de la spitalul din Milano, după şase săptămâni de tratament
Sursa Foto: Hepta.ro

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost externat de la spitalul din Milano vineri, 19 mai, după ce a petrecut șase săptămâni pentru leucemie şi o infecţie pulmonară, informează AFP, citată de Agerpres.

Silvio Berlusconi a fost externat din spital

În vârstă de 86 de ani, fostul şef al guvernului italian a părăsit spitalul San Rafale din Lombardia într-un bolid cu geamuri fumurii în jurul orei locale 13:15 (11:15 GMT), fără a face nicio declarație.

Fusese internat la prestigiosul spital pentru era slăbit de o infecție pulmonară, dar medicii au descoperit că avea leucemie cronică. 

Pentru prima dată după internare, Silvio Berlusconi s-a așezat la un birou cu un stindard al partidului şi steagul italian în spate și a trimis la începutul lunii mai un mesaj video susținătorilor săi din camera sa de spital. 

În ultimii ani acesta a fost spitalizat de mai multe ori, inclusiv după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 în 2020.

Acesta a fost de trei ori premierul Italiei între 1994 şi 2011, iar în prezent senator şi preşedintele partidului său de dreapta Forza Italia, un partener minor al guvernului de coaliţie condus de actuala şefă de extremă dreapta a guvernului, Giorgia Meloni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)