Cum arată casele construite de maeștrii unei meserii vechi de 5.000 de ani. Acoperișurile din paie care par să înghită clădirile atrag turiștii și sunt ecologice

Clădirile cu acoperiș de paie sunt profund legate de istoria și cultura Japoniei, însă puține supraviețuiesc. Cu toate acestea, un grup de sate de lângă Kyoto păstrează vie această tradiție străveche.
În Miyama tonurile naturale ale structurilor din lemn și ale podelelor din pământ fac încă parte din modul de viață și din construcțiile utilizate zi de zi de către locuitori.

De cel puțin cinci milenii, comunitățile japoneze au construit acoperișuri din iarbă, stuf sau paie

Acoperișurile sunt atât de mari încât par că înghit restul clădirilor, dar structurile acestea sunt din ce în ce mai rar întâlnite, în 2023, în zona rurală japoneză.

De cel puțin cinci milenii, comunitățile japoneze au construit acoperișuri din iarbă, stuf sau paie. Cu toate acestea, au mai rămas doar câteva aglomerări ale acestui stil arhitectural.

Unele sunt locuințe rurale, în timp ce altele sunt lăcașuri de cult. De fapt, acoperișul de paie este strâns legat de religia Shinto din Japonia.

„Când împăratul urca pe tron, o clădire cu paie era creată special pentru această ocazie”, a explicat Haruo Nishio, unul dintre ultimii meșteri care construiesc case cu acoperișuri din paie din Japonia și proprietarul unei astfel de case, pentru BBC.

Nishio spune despre kaya că înseamnă „paie” în japoneză și face parte din numele unui zeu, tatăl mitologic al primului împărat al Japoniei, care s-a născut într-o colibă neterminată făcută din pene de cormoran cu paie.

Pentru Nishio, meseria sa este mai mult decât o simplă profesie; este o practică rituală care îl leagă de rădăcinile Japoniei.

„Acoperișurile de paie… creează un spațiu al neantului, inclusiv al energiilor invizibile”, spune el. „Poate că aceasta nu este o casă, ci un loc de închinare, și a fost construită din recunoștință pentru Dumnezeu, Buddha și strămoșii noștri”.

Kayabuki no Sato, unul dintre cele 57 de sate din Miyama, are cea mai mare concentrație de case cu acoperiș de paie din Japonia

Miyama înseamnă „munte frumos” în japoneză. Această întindere muntoasă de 340 km pătrați, dens împădurită, este presărată cu 57 de sate pe care 3.400 de oameni le numesc acasă.

În cea mai mare parte a istoriei lor, aceste așezări au rămas izolate de restul țării, călătoria odinioară anevoioasă spre Kyoto fiind transformată de drumurile moderne în urmă cu doar 60 de ani.

Prin urmare, cei mai în vârstă dintre locuitorii din Miyama au crescut trăind exclusiv din munca pământului, iar aceștia, împreună cu urmașii lor, au păstrat vii tradițiile rurale.

Mulți dintre ei continuă să se bazeze pe agricultură și silvicultură și locuiesc în case din lemn cu acoperișuri de paie, modelate în stilul „hip-and-gable”.

În mod obișnuit, în Miyama, coama acoperișului este împodobită cu un trunchi de copac intersectat de ornamente în formă de X, al căror număr (întotdeauna impar) semnala odinioară poziția socială a familiei. Acoperișurile sunt păstrate de o comunitate de maeștri ai acestui meșteșug vechi de 5.000 de ani.

În trecut, materia primă pentru paie, un tip de iarbă argintie cunoscută sub numele de susuki, era cultivată și administrată în mod colectiv de către comunitatea din Miyama.

Astăzi, o parte din susuki trebuie să fie importată din alte părți ale Japoniei; cu toate acestea, „crește atâta timp cât există soare, sol, aer și apă”, a subliniat Nishio. „Așadar, construind acoperișuri cu această plantă, spunem povestea veșniciei.”

Kayabuki no Sato, al cărui nume înseamnă „satul cu acoperiș de paie” găzduiește una dintre cele mai mari concentrații de case cu acoperiș de paie din Japonia, având aproape 40 de clădiri cu acoperiș de paie, cele mai vechi fiind ridicate în urmă cu două secole.

A fost declarată sit al patrimoniului național în 1993 – ceea ce a dus la subvenționarea de către guvern a 80% din costurile pentru acoperișul de paie.

De asemenea, satul este dotat cu un sistem automatizat de stingere a incendiilor: 1.000 de tone de apă sunt stocate în 62 de barăci de incendiu care sunt testate de două ori la fiecare 12 luni, în timpul Festivalului furtunurilor de apă, destul de popular.