Eveniment
O navă din dotarea Poliției de Frontieră a luat foc și a suferit avarii serioase, miercuri, pe când se afla în Portul Drobeta Turnu Severin și urma să se îndrepte spre Giurgiu, potrivit G4Media.ro.
Nava este de producție italiană și fusese recepționată recent, astfel că intrase în serviciul Poliției de Frontieră abia de o zi.
Polițiștii de frontieră au intervenit pentru lichidarea flăcărilor imediat după izbucnirea incendiului, dar au fost alertate și echipajele de la ISU Mehedinți.
Trei bărbați au suferit arsuri de gradul I și au fost transportați la spital. Este vorba despre un civil și doi polițiști de frontieră.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs evenimentul.