Mai multe imagini publicate de Turnul Sfatului indică un dezastru ecologic în localitatea Sibiel, atracție turistică, cu numeroase pensiuni și trasee de drumeție.
Deșeuri din construcții și moloz, bucăți mari din plastic și chiar deșeuri menajere zac aruncate pe malul cursului de apă.
Primarul din Săliște, pe a cărei rază administrativă se află poluarea, a transmis că deșeurile se află pe terenurile unor persoane fizice, care urmează să fie identificate. Între timp, primăria va demara o acțiune proprie de curățenie.
Cât privește Garda de Mediu, comisarii au efectuat un control în teren, pe de o parte confirmând afirmațiile primăriei locale și anume că deșeurile se află pe terenuri private. Chiar și așa, proprietarii urmează să fie găsiți și puși să facă curat.
Pe de altă parte, în data de 5 mai reprezentanții primăriei Săliște au demarat acțiuni de curățare a zonei.
Nu în ultimul rând, conducerea Gărzii de Mediu precizează că de curând locuitorii din Sibiel au avut ocazia de a scăpa în mod civilizat și gratuit de deșeuri. Astfel de imagini cu poluare pe malul râului nu ar trebui să existe.
”În cursul primului trimestru din acest an, Primăria Orașului Săliște, prin intermediul operatorului de salubritate SOMA SRL a organizat o campanie pentru colectarea separată de la populație a deșeurilor voluminoase și a celor electrice, electronice și electrocasnice, însă aspectele de abandon al deșeurilor de către populație sunt vizibile în continuare, în mod sporadic”, informează Elena Anghel, comisarul șef al Gărzii de Mediu Sibiu.