Liderii filialelor județene ale PNL au discutat luni noapte, la Vila Lac, cu conducerea centrală a partidului despre negocierile cu PSD pe tema rotativei guvernamentale. Președintele formațiunii, Nicolae Ciucă, a primit un mandat larg de negociere cu Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, pentru împărțirea ministerelor.
În aceeași ședință, au fost liberali care s-au plâns iar că „PSD ne atacă și face totul pentru a-și maximiza rezultatul de la alegerile din 2024, iar noi stăm și încasăm”.
Potrivit surselor G4Media, liderii liberali i-au dat președintelui Ciucă mandat larg de negociere cu Ciolacu pentru stabilirea portofoliilor în viitorul guvern. Asta înseamnă inclusiv ca liberalii să cedeze PSD-ului Ministerul Transporturilor în condițiile în care acesta, conform protocolului coaliției, ar trebui să le revină lor.
O variantă luată în calcul la schimb cu Transporturile ar fi Ministerul Agriculturii, potrivit surselor G4Media, dar subiectul nu a fost discutat explicit la ședința de luni seară. Agricultura are un buget similar cu al Transporturilor, iar liberalii au interese vechi în acest domeniu.
Un alt subiect a fost reducerea numărului de ministere, dar liderii PNL nu au elaborat.
În cadrul întâlnirii au fost liberali care s-au plâns de relația foarte proastă cu PSD în teritoriu și i-au cerut lui Ciucă să nu mai permită ca PNL să fie subordonat PSD-ului.
„Am convenit că, din păcate, nu există o soluție mai bună în acest moment decât alianța cu PSD, dar asta nu înseamnă că nu înțelegem jocul lui Ciolacu: PSD ne atacă și face totul pentru a-și maximiza rezultatul de la alegerile din 2024, iar noi stăm și încasăm”, a declarat un lider PNL, pentru G4Media.
În schimb, Ciucă a avut un discurs extrem de împăciuitor la adresa PSD și le-a cerut liberalilor să sprijine alianța deoarece e singura soluție pentru o guvernare stabilă, inclusiv după alegerile din 2024.
Amintim că, într-o ședință anterioară, relația cu PSD a fost criticată dur chiar de politicieni cu greutate din PNL.
„Am ajuns ospătarii PSD, partidul are zero organizare”, a spus atunci europarlamentarul Vasile Blaga.
„Foarte direct, la un moment dat Blaga a spus că 70% dintre miniștrii noștri dacă îi pui lângă un stâlp, primarii și activiștii noștri recunosc stâlpul, dar nu recunosc miniștrii”, a dezvăluit un președinte de organizație, pentru Libertatea.