Parcul acvatic SeaWorld a anunțat că nu va mai face spectacole cu „balene ucigașe”

Parcul acvatic SeaWorld a anunțat că nu va mai face spectacole cu „balene ucigașe”
Foto: levels.io

Celebrul parc acvatic de atracții SeaWorld, acuzat de rele tratament împotriva animalelor a anunțat că va renunța la spectacolele în care sunt folosite orci, transmite agerpres.

Directorul general a declarat că se încearcă o repoziționare a grupului, precum și o refacere a spectacolelor din cadrul parcului.

„Nu ne vom limita la un singur animal, la un singur spectacol sau la o singură atracție”, a declarat Joel Manby, director general.

SeaWorld s-a aflat într-un scandal în care au fost denunțate tratamentele rele împotriva „balenelor ucigașe” (orca mai este denumită și „balena ucigașă”, chiar dacă nu este o balenă; aceasta este cea mai mare specie de delfin din mările și oceanele lumii).

Parcul a încercat să diminueze impactul scandalului prin reduceri de bilete și printr-o campanie de marketing.

Peta, asociația care se ocupă cu protecția animalelor susține că renunțarea la spectacol nu este satisfăcătoare, în același timp cerând măsuri dure împotriva celor care chinuie animalele, dar și renunțarea la ținerea în captivitate a delfinilor.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)
16:24 - Aplicația Telegram a fost interzisă în Ucraina. Există riscul ca serviciile ruse să poată intercepta mesajele militarilor
16:10 - Construcții Erbașu: Contribuim activ la un viitor sustenabil. Anul acesta am finalizat instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 5 MWp, proiectate să producă anual 6.000 MWh de energie verde (FOTO)
15:58 - Sanda Nicola, fosta vedetă media, s-a alăturat Mișcării care-l susține pe Mircea Geoană pentru Președinție
15:56 - Un nou ciclon amenință Europa! Va aduce alte furtuni puternice. Au fost deja emise avertizări Cod roșu și portocaliu
15:54 - Dâmbovița: Un bărbat s-a stins din viață, după ce a fost acroşat de o basculantă
15:44 - Mircea Geoană, critici dure privind noua lege a pensiilor: „Am văzut calcule greșite, pensionari cu pensia tăiată la jumătate, inclusiv categoriile cele mai vulnerabile au fost nedreptățite”
15:44 - Newsweek: Pensionar „furat” la pensie. A pierdut 700 lei pentru că nu e pensionat pe legea nouă. Cât a lucrat?
15:36 - Firma de catering care a livrat alimente în școli din județul Mehedinți, amendată și închisă temporar de ANPC