O femeie a invitat mai mult de 40 de familii străine la petrecerea de ziua fiului său, în vârstă de 12 ani, din Columbia, Carolina de Sud. Mama băiatului susține că toți prietenii săi de la școală l-au abandonat și nu au venit la ziua de naștere a acestuia.
Zenas Jett, mama băiatului, susține că Jamel Nichols și-a chemat toți prietenii la petrecerea de ziua lui, însă niciunul dintre aceștia nu au putut veni.
Zenas Jett a declarat că „Din păcate, prietenii lui Jamel de la școală l-au abandonat în ultimul moment”, potrivit Business Insider.
„Mergeam din casă în casă și vorbeam cu părinții și, din păcate, nimeni nu a putut veni. Așa că m-am gândit cum aș putea să invit oameni și am decis să fac o postare pe Facebook”, a mai spus ea.
Postarea femeii de pe Facebook a strâns peste 100 de reacții, oamenii fiind dornici să vină la petrecerea lui Jamel, care a avut ca temă slime.
Una dintre femeile care și-a adus copiii la petrecere, Ashley Berendzen, susține că se bucură enorm că a putut participa la această zi de naștere, întrucât copiii săi au nevoie să socializeze, întrucât unul dintre ei suferă de autism, iar celălalt s-a născut în timpul pandemiei de COVID-19, potrivit sursei citate.
„Toată lumea de la această petrecere a fost atât de prietenoasă, caldă și primitoare”, a spus Berendzen.
„Vă mulțumesc că m-ați susținut și că ați venit. Ați fi putut fi în altă parte, ați fi putut face ce voiați să faceți de fapt, dar în schimb ați venit la petrecerea mea, așa că vă mulțumesc”, a spus Jamel.