Regele Charles al III-lea ar urma să facă o vizită în România pe 2 iunie. Suveranul britanic nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru țara noastră, unde deține și proprietăți

Regele Charles al III-lea ar urma să facă o vizită în România pe 2 iunie. Suveranul britanic nu și-a ascuns niciodată simpatia pentru țara noastră, unde deține și proprietăți
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Matthew Horwood

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și Irlandei de Nord ar urma să vină în România pe data de 2 iunie, în prima sa vizită în țara noastră din noua sa calitate, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro.

Surse: Regele Charles al III-lea, vizită în România pe 2 iunie

Vizita ar fi fost convenită cu ocazia ceremoniei de încoronare, la care au participat și președintele Klaus Iohannis, și Custodele Coroanei Române, Principesa Margareta, a cărei familie păstrează legături strânse cu familia regală britanică.

„Legătura de familie e clar că există și este foarte strânsă, nu aș începe neapărat să povestesc despre modul în care Casa Regală Română se înrudește cu Casa Regală Britanică, pornind de la Regina Maria, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, dar legătura actualei generații, practic Margareta, Custodele Coroanei, și Regele Charles al III-lea au copilărit împreună, obișnuiau să își petreacă frecvent vacanțele, mai ales în perioada în care Familia Regală a României se afla în exil. Principele Filip, tatăl Regelui, este nașul de botez al Custodelui Coroanei Române, deci e clar că această apropiere a existat întotdeauna”, a declarat Sandra Gătejeanu-Gheorghe, care vreme de 10 ani a ocupat funcția de director de Protocol al Casei Regale a României, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Suveranul britanic deține și proprietăți în România, țară pe care mărturisea în trecut că o iubește. Printre altele, este vorba despre o casă în localitatea Viscri, ce a fost redeschisă pentru turiști de la 1 aprilie.

„Toată populația comunei îl iubește foarte mult și, cu ocazia aceasta pe care o am, din partea comunității îi dorim sănătate și domnie cât mai lungă (…). Chiar dacă trebuie respectat un anumit protocol, s-a purtat întotdeauna normal și foarte atent cu cetățenii comunei Bunești. Deoarece a venit Prințul Charles – acum Regele Charles – în zona noastră, mai ales la Viscri, turismul s-a axat foarte mult pe prezența Prințului Charles în zonă. Are o locuință la Viscri, dar este o locuință pe o fundație, Prințul de Wales, și este deschisă și poate fi vizitată de toată lumea, de toți turiștii care își doresc să vină în zonă”, a declarat primarul din Bunești, comuna din care face parte și satul Viscri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)