Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat că i-ar demite pe cei din RADET dacă i-ar sta în atribuții pentru că ”au instigat populaţia într-un moment de sensibilitate crescută”, informează Mediafax. Acesta a dat asigurări că oamenii nu vor rămâne fără căldură şi apă caldă în această iarnă.
„Am simţit nevoia să liniştesc încă o dată populaţia cu privire la apariţia, văd, periodică, a unor mesaje care nu-şi au locul şi nu au niciun fundament real faţă de situaţia şi evoluţia ei în ceea ce priveşte încălzirea, alimentarea cu apă caldă şi căldura a bucureştenilor. Vreau să resping, pe această cale, orice încercare de manipulare sau politizare a acestui subiect, orice încercare de alarmare gratuită a poupulaţiei. După cum ştiţi, la nivelul guvernului s-au luat măsuri încă de acum două săptămâni pentru rezolvarea problemei furnizării agentului termic şi a căldurii peste iarnă, prin acea decizie care permite municipalităţii de a se împrumuta cu sumele necesare pentru trecerea iernii, noi am ţinut legătura în permanenţă în cadrul unui comitet pe care l-am organizat pe acest subiect cu Primăria Capitalei, cu primarul general şi lucrurile sunt în absolută siguranţă”, a declarat Gerea în cadrul unei conferințe de la Palatul Victoria.
Acesta a mai susținut că este nevoie de o comunicare mai eficientă la nivelul ELCEN și RADET.
„Comunicarea de la nivelul ELCEN, RADET este o parte care trebuie, să spunem, mai bine gestionată de către actorii în cauză. (…) Ieri (vineri -n.r.) în momentul când a fost emis acel comunicat de RADET, Primăria Capitalei deja achitase o sumă importantă, iar ELCEN, de asemenea, achitase din această sumă către furnizorii de gaz, plata necesară continuării alimentării cu gaz a ELCEN şi mai departe a furnizării agentului termic. În niciun moment nu a fost vorba de iminenţă, nici de întrerupere ulterioară – peste 10 zile, două săptămâni – a furnizării acestui agent termic”, a mai precizat Ministrul.
El a mai afirmat că Primăria Capitalei şi Consiliul General trebuie să facă ultimul pas spre obţinerea împrumutului de trezorerie pus la dispoziţie de către Ministerul de Finanţe, în aşa fel încât să se dea „confortul necesar populaţiei pentru această iarnă”.
Gerea a mai spus că nu depinde de ministerul pe care îl conduce impunerea unei demisii ca urmare a comunicării defectuase a RADET.
„Dacă ar depinde de mine aş face-o la nivelul RADET, i-am demite pe cei care au instigat, sau măcar au încercat s-o facă, să instige populaţia într-un moment de sensibilitate crescută la nivel social. Din păcate nu depinde de Ministerul Energiei acest lucru”, a precizat Andrei Gerea.