Documentele care atestă modul în care patronii clubului Colectiv au reușit să-și desfășoare activitatea ilegal, prezentate la Dosar de politician (VIDEO)

Documentele care atestă modul în care patronii clubului Colectiv au reușit să-și desfășoare activitatea ilegal, prezentate la Dosar de politician (VIDEO)
Foto: B1 TV

Silviu Mănăstire a prezentat în ediția de vineri a emisiunii ”Dosar de politician” documentele care au stat la baza afacerii Colectiv și care atestă modul în care patronii clubului au reușit să-și desfășoare activitatea ilegal.

”Ca acest club să poată funcționa trebuia să primească acordul de funcționare. Acesta nu putea fi eliberat decât pe baza unor avize legale, după o procedură clar stabilită de lege. Între acestea, obligatorie era autorizația la incendiu, deoarece spațiul în cauză avea o suprafață de peste 200 de metri pătrați. Dacă neglijăm faptă că în momentul în care patronii au preluat spațiul și au spus că vor avea destinație de club, fiind înainte o hală de producție, vorbim de schimbarea destinației spațiului, iar în această situație era necesară o autorizație de construire”, a explicat jurnlistul Cătălin Antohe, prezent în studio.

”Acordul de funcționsre nu putea fi eliberat decât de autorizația de protecție împotriva incendiului. Cu toate acestea, având acest acord, în aceeași zi, Piedone eliberează și autorizația de funcționare. Și atunci apare acea mult-lăudată declarație pe proprie răspundere. De remarcat că cererea pentru emiterea autorizației de funcționare este din noiembrie 2014. Atunci ei au depus o cerere de autorizație de funcționare, spunând că au deja acordul de funcționare. Păi, acordul era din 14 ianuarie 2015. Deci avem de-a face aici cu un cumul de falsuri”, a mai explicat jurnalistul.

Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a fost reținut vineri seară pentru 24 de ore în dosarul ”Colectiv”. (Detalii AICI)

Documentele care atestă modul în care patronii clubului Colectiv au reușit să-și desfășoare activitatea ilegal, prezentate la Dosar de politician

#DIRECT_ONE_zqi07w#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină