AUR a avut o primă reacție după incidentul de la Parlament, marți, și solicită autorităților să clarifice „de urgență” cele întâmplate, se arată într-un comunicat al partidului, potrivit Agerpres.
Reprezentanții SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces în sediul Parlamentului, că o colaboratoare AUR avea la ea patru cartușe.
AUR solicită instituțiilor abilitate „o expertiză tehnică prin care să se clarifice condiția tehnică a obiectelor în discuție”.
„Totodată, cerem autorităţilor organizarea unei conferinţe de presă, în cel mai scurt timp, în care să lămurească deplin acest subiect”, se mai arată în același comunicat.
Surse din Poliție susțin că femeia respectivă ar fi afirmat că gloanțele sunt suveniruri de la o tragere. La prima vedere, pare a fi vorba despre capete trase, fără încărcătură.
Femeia va fi dusă la Secția 17 pentru verificări, au menționat aceleași surse pentru Agerpres.
Accesul în Camera Deputaților a fost blocat în urma incidentului.