Am fost la Cotroceni, am reprezentat o organizație, nu strada. Iohannis a spus că nu se poate schimba nimic peste noapte: Mărturisirile unei tinere prezente la consultările cu președintele

Am fost la Cotroceni, am reprezentat o organizație, nu strada. Iohannis a spus că nu se poate schimba nimic peste noapte: Mărturisirile unei tinere prezente la consultările cu președintele
Foto: Captură video

Elena Calistru, una dintre persoanele prezente la consultările de la Cotroceni ale președintelui Klaus Iohannis cu reprezentanții societății civile, a scris pe Facebook câteva aspecte rezultate în urma discuțiilor.

Astfel, Calistru susține că a precizat faptul că nu reprezintă strada, ci o organizație.

„Dacă vreți să ascultați ce are strada de zis, vă puteți duce în stradă să îi ascultați pe oameni. (…) Consultările nu trebuie să aibă loc numai în situații de criză, ci tot timpul, constant”, au fost câteva dintre precizările pe care le-a făcut tânăra.

În ceea ce privește punctele atinse de ceilalți participanți, printre ele s-au numărat propuneri concrete pentru anticorupție, justiție, administrație publică, s-a vorbit despre sistemul sanitar și educație.

În schimb, președintele a spus că „va lua în calcul aceste propuneri și altele, va veni în piață, nu se poate schimba nimic peste noapte”, iar referitor la selecție, aceasta s-a făcut „pe o procedură de urgență”.

„Rămân cu gândul a ceea ce a spus Adrian Despot, care a vorbit sub 1 minut: Sunt alții cu mai multă expertiză și experiență decât mine, eu am venit din respect pentru unul dintre instrumentele democrației”, a notat Calistru.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`