Dragnea: Spui că vrei alegeri anticipate. De ce? Ca să dea bine la public? Eu zic că trebuie să fim responsabili

Dragnea: Spui că vrei alegeri anticipate. De ce? Ca să dea bine la public? Eu zic că trebuie să fim responsabili
Foto: adevărul.ro

În loc să ceară alegeri anticipate, partidele ar trebui să dea dovadă de responsabilitate pentru că România trebuie ținută sub control, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

„Sunt de acord să avem o abordare mult mai echilibrată, mult mai înțeleaptă. Vii repede și spui că vrei alegeri anticipate. De ce? Ca să dea bine la public? Eu zic că trebuie să fim responsabili. Totuși țara asta trebuie ținută sub control. Avem niște parteneriate strategice importante cu Statele Unite, niște angajamente economice și financiare cu parteneri importanți și nu vreau să mă joc cu vorbele. Vorbim de alegeri anticipate care se pot organiza în 5 aprilie să zicem, cel mai devreme, în ideea în care respectăm Constituția, pentru că eu înțeleg și e firesc că suntem toți revoltați că alegerile trebuie să fie respectate”, a declarat Dragnea.

Acesta a precizat că dacă alegerile anticipate vor avea loc pe 5 aprilie, acest lucru ar înseamna că până atunci România va fi condusă de un guvern interimar, deci care are atribuții limitate, care nu are posibilitatea să adopte proiecte de lege sau ordonanțe de urgență și care nu poate să prezinte în Parlament un proiect de buget până în aprilie. Într-un astfel de scenariu, consecințele asupra creșeterii economice și programelor europene ar fi grave.

„Dacă președintele și celelalte forțe politice ajung la concluzia că trebuie să facem alegeri anticipate și să ținem acest guvern interimar până în aprilie o să discutăm, dar eu cred că trebuie să cumpănim mult mai bine — obiectivele solicitate de societate pot fi atinse mai bine cu un guvern interimar și instabil până în aprilie sau pot fi atinse dacă, cu foarte mută cumpănire, se instalează un guvern de tehnocrați, cu oameni foarte bine pregătiți, care să înceapă să facă lucruri, fără a mai vorbi de faptul că vine iarna, o iarnă care s-ar putea să fie foarte grea pentru România și unde trebuie luate foarte multe decizii. Un guvern interimar poate să genereze o lipsă de implicare a multor instituții și poate să genereze o lipsă de implicare a multora care lucrează în instituțiile respective, pentru că există instabilitate la vârful guvernului”, a mai declarat președintele PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`