Boala psihică nu are pașaport și nu are o localizare anume, a declarat psihologul Mihaela Săhlean Apetroaie, duminică, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
Întrebată despre atacurile în lanț, Mihaela Săhlean a explicat: „În primul rând, dacă ne uităm și la Serbia și ne uităm și la ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite, și în Statele Unite tocmai mai avuseseră atentate în acest sens, putem observa că boala psihică nu are pașaport și nu are o localizare anume. Echilibrul psihic și normalitatea sunt esențiale”.
„La ceea ce ați spus despre acest individ cu mașina, intenția este una clară și rămâne a se desluși dacă și direcția lui a fost foarte clar îndreptată către migranți, ei nefiind foarte iubiți de toți americanii, sau acest lucru a fost o întâmplare. Este posibilă prima variantă, dar acest lucru urmează să se deslușească ulterior”, a adăugat psihologul.
Cât despre influența jocurilor virtuale, ea a spus: „Sunt foarte mulți tineri, foarte mulți adolescenți, care joacă astfel de jocuri, fie ele de strategie combinat cu violență sau cu violență în mod expres. Contează foarte mult să faci o diferență între planul imaginar, ce se întâmplă acolo, și realitate, oricât de mult ai dezvolta o adicție în acest sens”.
„În ceea ce-l privește pe acest adolescent (cel care a comis atacul de la școala din Belgrad, n.r.) vorbim totuși de niște efecte cumulate, și faptul că era consumator de substanțe, și faptul că era un tânăr destul de izolat, și eu, din tot profilul lui, identific totuși niște trăsături psihopatice, nu putem folosi termenul de «psihopat», el fiind de 13 ani, nefiind peste 18 ani. Acea premeditare spune totul foarte clar, avea un plan al școlii, avea o schemă, avea arma tatălui, dar, și chiar dacă nu avea arma tatălui, avea acele cocktailuri, avea numele pe listă”, a mai declarat Mihaela Săhlean.