Andreea Esca își extinde activitățile și a pus la punct un proiect inedit – o croazieră pe Marea Mediterană, în care oaspeții vor putea socializa cu ea și echipa ei de la A List Magazine, relatează ziare.com.
Croaziera organizată de prezentatoarea TV este programată între 23 septembrie și 30 septembrie și va avea ca loc de îmbarcare Barcelona, de unde se merge pe traseul Valencia – Ibiza – Portofino – Ajaccio – Florența – Roma.
Andreea Esca pregătește pentru croazieră workshop-uri de dezvoltare personală și sesiuni coaching și de sport, serate și petreceri, cu muzică și distracție.
Prețurile pentru această experiență nu sunt deloc mici, un bilet pentru cazare în cameră dublă costând 2989 de euro, iar unul în regim single 4389 euro, scrie sursa citată.