Alfred Bulai: PNL a început un proces de a deveni câinele de pază al PSD, nu mai e un partid. Iohannis și Ciucă s-au înscris la PSD. Iohannis a făcut PNL-ului mai mult rău decât a făcut PSD-ul în 30 de ani (VIDEO)

Alfred Bulai: PNL a început un proces de a deveni câinele de pază al PSD, nu mai e un partid. Iohannis și Ciucă s-au înscris la PSD. Iohannis a făcut PNL-ului mai mult rău decât a făcut PSD-ul în 30 de ani (VIDEO)
În imagine: Klaus Iohannis, fericit după ce a câștigat al doilea mandat de președinte. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PNL a început un proces de a deveni câinele de pază al PSD, a declarat sociologul Alfred Bulai, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Alfred Bulai, pe B1 TV: Iohannis a făcut PNL-ului mai mult rău decât a făcut PSD-ul în 30 de ani

Discuția a pornit de la revolta care ar fi izbucnit în PNL față de proiectul pentru înființarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, proiect inițiat chiar de Guvernul Ciucă. AMEPIP ar urma să aibă control asupra companiilor cu capital de stat și să fie condusă de premier (post care va ajunge la PSD după rotație) și de secretarul general al Guvernului (post deținut în prezent de PSD, prin Marian Neacșu).

„PNL a început un proces de ceva vreme – și îl continuă, și se va definitiva într-o lună-două – de a deveni câinele de pază al PSD, cei care trebuie să îi asigure spatele PSD-ului. Nu mai e un partid PNL-ul, la revedere! Între timp s-a întâmplat o altă tragedie, lumea n-a sesizat, doi oameni importanți în această țară s-au înscris la PSD, e vorba de președintele Iohannis și domnul prim-ministru Ciucă, care e la PSD, de fapt”, a declarat Alfred Bulai.

„Atenție, ele până acum, toate structurile, s-au împărțit, și PNL-iștii au zis, bă, rămânem cu ele, doar prim-ministrul se schimbă. Acum, de fapt, se prind că această structură condusă de PSD și de, de fapt, premier va fi deasupra oricărei structuri publice, adică tot ce înseamnă cașcaval trece pe la domnul Ciolacu, indiferent de cine este șef acum, pentru că șeful mai mare e altul, e o agenție unde controlul este total al PSD. Asta este!”, a continuat sociologul.

„Ei au ajuns aici singurei, nu i-am împins noi, n-au fost obligați. Autorul moral este indiscutabil Klaus Iohannis, și autorul concret, nu numai moral, care probabil a făcut PNL-ului mai mult rău decât a făcut PSD-ul 30 de ani (…). Autorul fundamental este Klaus Iohannis, care a făcut aceste regii, fără să aibă niciun fel de talent politic, și a ajuns aici, la această situație, iar domnul Klaus Iohannis ne va părăsi, că va pleca prin țările calde, pe unde pleacă el, oricum nu e nevoie să plece mai mult decât până acum că oricum nici nu e foarte prezent și în următorul an nici nu va fi foarte prezent”, a mai spus Marian Neacșu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`