Operațiunea de la Chiajna, dusă la bun sfârșit după aproape 28 de ore de negocieri. Fetița a ajuns în siguranță în custodia polițiștilor (VIDEO)

Operațiunea de la Chiajna, dusă la bun sfârșit după aproape 28 de ore de negocieri. Fetița a ajuns în siguranță în custodia polițiștilor (VIDEO)
captură video B1 TV

UPDATE: Operațiunea de la Chiajna s-a încheiat cu bine, după aproape 28 de ore de negocieri, a relatat Ioana Constantin, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei”. Bărbatul care și-a sechestrat fetița în vârstă de 5 ani s-a predat, iar copila a ajuns în siguranță în custodia polițiștilor.

UPDATE:  Negocierile continuă cu bărbatul care și-a sechestrat fiica de 5 ani, după aproape 21 de ore. Din curtea sa a ieșit o rudă care ar fi unchiul acestuia.

El a declarat că bărbatul s-a certat cu soția lui și acum ”vrea circ”, dar copilul este în afara oricărui pericol, potrivit G4media.ro.

UPDATE: Bărbatul care și-a sechestrat fetița într-o casă din Chiajna nu a fost agresiv cu aceasta, iar copilul este în afara oricărui pericol, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, Georgian Drăgan.

„Bărbatul a avut grijă de minoră, aceasta nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu ea”, a precizat reprezentantul Poliției.

Negociatorii ar fi deschis un canal de comnunicare cu tatăl copilei încă de joi seara și au comunicat permanent cu bărbatul, care nu are revenducări.

„Minora se află în afara oricărui pericol. Bărbatul a solicitat hrană pentru minoră, care i-a fost dusă de negociatori”, a adăugat Georgian Drăgan.

„Poliția dorește o soluționare amiabilă a evenimentului”, a subliniat acesta.

UPDATE: Poliţişti, luptători SIAS-IGPR, negociatori şi chiar lunetişti sunt desfășurați în continuare la casa bărbatului din Chiajna care de mai bine de 16 ore s-a baricadat împreună cu fetiţa sa de 5 ani, pe care o ameninţă că o va omorî.

Bărbatul are mai multe butelii cu gaz și amenință că le va arunca în aer.

Ameninţările sunt făcute într-un live pe pagina sa de socializare. Bărbatul filmează butelia pe care o ţine în mijlocul casei, în timp ce îi spune copilei de doar 5 ani că vor muri împreună.

Tată-copil: Dar mie mi-e frică, tati!

N-are de ce să-ţi fie frică.

Ba mi-e frică tati. Pe tine nu te ia, dacă te ia pe tine, ne ia pe amândoi. Da?

Da.

Aşa.

Păi da, dar dacă nu vrea să ne ia pe amândoi?

Ne ia, ne ia. Mergem acolo lângă tataie.

La faţa locului a sosit şi sora bărbatului, care încercă să-l convingă să iasă din casă şi să renunţe la ameninţări, însă fără succes

UPDATE: Polițiștii și negociatorii încearcă să îl convingă pe bărbat să iasă din casă, însă fără succes. Individul ar fi amenințat că o să omoare copilul dacă vede Poliție în apropiere, spunând că este pregătit să detoneze trei butelii pe care le are în locuință, a relatat Gabriela Mihai, joi seară, la Știrile B1 TV.

Știrea inițială: Un bărbat din Ilfov s-a baricadat în locuință cu copilul său în vârstă de 5 ani după ce și-a agresat soția, informează joi seară Inspectoratul General al Poliției, potrivit Agerpres.

Bărbat din județul Ilfov, baricadat în locuință cu copilul său minor după ce și-a agresat soția

„La data de 4 mai 2023, IPJ Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soţ şi alungată din locuinţă. Bărbatul s-a baricadat în locuinţă, împreună cu fiul său minor, de 5 ani”, a anunțat IGPR.

Potrivit IGPR, la locul incidentului au ajuns polițiștii din Ilfov, luptătorii SIAS și echipaje ISU.

„Până în prezent, bărbatul nu are solicitări. Activităţile sunt în derulare, iar principalul nostru obiectiv îl reprezintă siguranţa minorului”, a mai menționat IGPR.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`