Casa Albă se află într-o dispută cu opoziția republicană în privința datoriei publice și a prezis un dezastru economic în SUA în cazul unui default prelungit, transmit Știrile Pro Tv.
Consilierii economici ai lui Joe Biden estimează că, dacă cea mai mare puterea lumii se oprește din a-și onora scadențele financiare pe termen lung, ar putea pierde peste 8 milioane de locuri de muncă în această vară, iar PIB-ul s-ar reduce cu peste 6%.
De asemenea, bursele ar pierde 45% în al treilea trimestru, au mai spus consilierii reuniţi în cadrul „Council of economic advisors” de la Casa Albă.
Acesția avertizează că, chiar și în cazul unei scurte incaăacități de plată, economia americană ar suferi o creștere a șomajului și o recesiune de mică amploare.
În timp ce Biden încearcă să crească presiunea asupra taberei conservatoarea în privința datoriei publice, executivul american a publicat acest scenariu.
Biden afirmă că republicanii trebuie să voteze rapid și necondiționat împreună cu democrații pentru a ridica plafonul maxim autorizat al datoriei publice.
El a propus o întâlnire pe 9 mai a principalilor lideri ai Congresului, care să reprezinte cele două partide.
Dar, opoziția cere în schimbul acestui vot, o reducere a cheltuielilor publice.
Problema ridicării plafonului datoriei a fost mult timp considerat ca fiind o formalitate parlamentară, dar, treptat, a început să se tranforme într-o confruntare politică de când Obama era președinte.
Guvernul federal a atins plafonul de 31.000 de miliarde de dolari de la mijlocul lui ianuarie, dar până acum a reușit să gestioneze situația prin manevre contabile.
De asemea, Trezoreria SUA a avertizat că în lipsa unui vor în Congres, guvernul ar putea fi obligat de la 1 iunie să facă reduceri drastice ale anumitor cheltuieli sociale.