Un tânăr de 25 de ani din Braşov a fost ameninţat în propria casă cu un cuţit şi s-a refugiat pe pervaz pentru a scăpa. Agresorii au sustras bunuri din imobil de 16.000 de lei. Unul dintre suspecţi a fost arestat preventiv, cel de-al doilea fiind în continuare căutat.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «tâlhărie calificată»”, anunţă, miercuri, IPJ Braşov, conform News.ro.
Bărbatul a deschis ușa casei unei cunoștințe, care era însoțită de un bărbat necunoscut. Cei doi l-au atacat pe proprietar imediat ce au pătruns înăuntru. De teamă, acesta s-a refugiat pe un pervaz. Atunci, unul dintre agresori a scos un cuțit de vânătoare și l-a amenințat pe tânăr cu acte de violență, pentru a-l determina să revină în imobil. Cum acesta a refuzat, cei doi agresori i-au sustras din locuință trei telefoane și alte bunuri, în valoare de aproximativ 16.000 lei.
Cercetările făcute de polițiști au dus la identificarea celor doi bărbați bănuiți de săvârșirea faptei, în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, și la recuperarea celor trei telefoane mobile sustrase.
Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei. Cea de-a două persoană bănuită nu a fost găsită până la acest moment, aceasta sustrăgându-se cercetărilor, însă sunt desfșurate cercetări pentru prinderea sa.
Bărbatul reţinut a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile