Cursă fatală pentru un gălățean! Și-a pierdut viața după ce taxiul în care se afla a fost lovit de o mașină

Cursă fatală pentru un gălățean! Și-a pierdut viața după ce taxiul în care se afla a fost lovit de o mașină
Sursa foto: Pixabay

Un gălăţean în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața în momentul în care taxiul în care se afla a fost lovit de o mașină și s-a răsturnat, lovind un alt autoturism.

Se pare că accidentul a fost provocat de o femeie de 24 de ani, care nu a acordat prioritate în intersecție, notează Adevarul.

Cursă fatală pentru o un client a unui taxi

Poliția Galați a fost sesizată astăzi cu privire la faptul că, la intersecția străzii Morilor cu Mihai Eminescu din reședința de județ, a avut loc un accident rutier, iar o persoană a rămas încarcerată.

Oamenii legii au stabilit că o femeie de 24 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns în intersecție și a intrat în impact cu un autoturism ce efectua transport de persoane în regim taxi.

„După producerea evenimentului rutier, un bărbat, aflat pe bancheta stânga spate din taxi, a rămas încarcerat, iar echipajele de descarcerare din cadrul ISU Galați, sosite la fața locului, au intervenit și au extras această persoană.

A fost preluat de echipajele medicale de la S.M.U.R.D. în stare de stop cardio respirator și i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, conform protocolului medical, însă fără niciun rezultat.

Din păcate, a fost constatat decesul, fiind vorba de un bărbat cu vârsta de 67 de ani, din municipiul Galați”, a anunțat Poliția Galați.

În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`