Statul român este tot mai șubrezit de acțiunile politicianiste și de inacțiunile justiției, a declarat Marius Pașcan, vicepreședinte PMP, miercuri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Întrebat despre cazul fostului deputat Cristian Rizea, în cazul căruia autoritățile nu vor să dezvăluie penitenciarul în care se află, Marius Pașcan a spus: „Da, și este doar o mostră din situația actuală, în care statul român este tot mai șubrezit parcă, pe de o parte, de acțiunile politicianiste, pe de altă parte de inacțiunile justiției. Iată ce se întâmplă, avem infractori condamnați pe care îi prinde statul român după ani de zile”.
„L-am văzut zilele trecute, la Congresul UDMR, pe fostul deputat Marko Attila prezentat ca un erou, a revenit în România după opt ani, fusese condamnat la închisoare cu executare și a fugit, s-a ascuns în Ungaria și statul român n-a fost în stare să îl prindă, a venit după ce faptele s-au prescris”, a adăugat Marius Pașcan.
„Aceasta este, de fapt, imaginea relevantă, elocventă a statului român, neputincios, condus prin aceste autorități ale statului care nu își fac datoria, care beneficiază totuși de privilegii, de salarii foarte mari, de pensii speciale etc. și care ne aduc în această situație în care omul de rând se simte absolut sfidat”, a mai spus fostul parlamentar.
El a spus că, deși infractorii sunt „exemple negative în societate”, autoritățile statului „parcă îi protejează, îi mângăie pe creștet, îi ascund, și nu se înțelege de ce. Pare că sunt complice la aceste acțiuni dăunătoare României, în primul rând, imaginii de stat a României”.