Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat marți în emisiunea Politica zilei, moderată de Ioana Constantin că importurile de cereale și de alte produse agricole ucrainene vor fi interzise în România cel puțin până la data de 5 iunie:
„Ministerul Agriculturii va spune acest lucru în momentul în care va apărea decizia Comisiei Europene. Eu aștept astăzi și în momentul în care apare această decizie o să vă transmit dumneavoastră pentru a vă spune că este un act normativ în baza căruia se acționează. Știu că este un proiect până pe data de 5 iunie, urmând să analizăm situația de pe piață și împreună cu Comisia să prelungim sau nu.
E vorba numai de importurile pentru țările respective. Patru țări au luat decizii unilaterale și eram noi puși în situația în care eram întrebați cum alte țări au fost în stare și noi nu. Noi am spus de fiecare dată că suntem alături de fermieri dar nu în contrasens cu regulile pe care le avem și cu legislația internațională unde țara românească este parte”.
Petre Daea a spus că măsura nu va bloca și tranzitarea cerealelor ucrainene, însă aceasta se va face prin reguli mult mai stricte, precum sigilarea tuturor produselor care intră în România:
„Vom avea în continuare grijă pe tot ce se instituie pe teritoriul României. Acest tranzit a fost pus acum într-o regulă nouă, mai restrictivă și mai concretă. Toate produsele care intră în România prin tranzit vor fi sigilate și acel sigiliu de când a intrat în țară va fi urmărit până la destinație, până a ieșit din țară. Această normă instituită și în responsabilitatea instituțiilor statului, vamă, poliția de frontieră, ANAF, poliția rutieră și ANVSA care vizează calitatea produsului, dar nu este cazul pentru tranzit, aceste culoare se respectă. Nu mai intră în interiorul țârii, își văd de direcția pe care au pornit în momentul în care acest produs a plecat din Ucraina”.
Petre Daea a spus că în jur de 3 milioane de tone de produse agricole au intrat în România din Ucraina și că a cerut omologului său de la Kiev să comunice care sunt cantitățile care ies de pe teritoriul ucrainean