Când vor fi majorate pensiile românilor. Anunțul lui Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii

Când vor fi majorate pensiile românilor. Anunțul lui Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii
Sursa Foto: Profimedia

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a adus lămuriri despre pensiile românilor și ce se va întâmpla cu ele după marea reformă pe care politicienii o anunță constant.

Potrivit acestuia, dacă bugetul va permite, o nouă majorare a pensiilor ar putea avea loc chiar în această toamnă.

Când vor fi majorate pensiile românilor

„De fiecare dată când bugetul Casei Naționale de Pensii a permis majorarea valorii punctului de pensie, aceste majorări s-au făcut și consider că și acum, dacă bugetul va permite majorările vor avea loc (în toamnă)”, a transmis Daniel Baciu, potrivit romaniatv.net.

De asemenea, acesta speră ca noua lege a pensiilor să fie adoptată astfel încât România să atragă banii din PNRR.

„Așa cum am mai spus, această reformă a pensiilor este cuprinsă în PNRR, este jalon în PNRR și noi sperăm ca noul act normativ să fie adoptat în timp util, conform cererii din pilonul 3, astfel încât să îndeplinim și acel jalon din PNRR”, a mai declarat șeful Casei de Pensii.

În ceea ce privește formula de calcul a pensiilor în noua lege, acesta a susținut că: „Formula de calcul și ea face parte din lege. Acea formulă presupune un impact financiar.  Ministerul Muncii are un contract cu Banca Mondială, care trebuie să ne ofere acel impact financiar pe 20, 30, 50 de ani astfel încât să ni se spună foarte clar care sunt previziunile pentru viitor, iar când vom avea acele calcule, putem să ne referim și la formula de clacul”.

Daniel Baciu, despre modificările în ceea ce privește stagiul de cotizare

„Legislația prevede ca stagiul minim de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani, și aceste stagii sunt bune în momentul de față. Ce vrem noi să obținem … acest principiu al contributivității trebuie să fie mult mai pregnant în noul act normativ ce vizează sistemul public de pensii”, a explicat șeful Casei de Pensii.

Daniel Baciu a mai subliniat  faptul că o egalizare a vârstei de pensionare, asumată în PNRR, va fi atinsă eșalonat până în 2035.

„În momentul de față, vârsta de pensionare la bărbați la 65 și la 63 la femei, va fi atinsa în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat ceea ce prevedere, PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face eșalonat astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani”, a mai transmis acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani