Dana Rogoz a fost mereu transparentă referitor la viața sa personală. Ea a vorbit despre familia sa, soțul ei, care este mai mare decât ea cu 19 ani, dar și despre alte lucruri care i-au marcat viața. Totuși, vedeta nu a povestit până acum experiențele sale de, 1 mai, de la Vama Veche, conform Cancan.
Dana Rogoz și-a început viața de actriță de la vârsta de șase ani, într-un rol principal, în care Emilia Popescu i-a fost „mamă”. Chiar dacă încă de mică avea și alte activități pe lângă școală, teatrul, a fost o elevă premiantă.
„N-am luat numai premiul întâi. Dar am ajuns și șefă de promoție. Am fost o tocilară, da…”, mărturisește Dana.
Ea spune că era fata cea cuminte, care atunci când mergea cu gașca în Vama Veche mereu pleca prima la culcare. „N-am fost vreo nebună. Gașca mea mergea în Vama Veche, dar eram prima care plecam la culcare”, a declarat ea.
Dana Rogoz a declarat într-un interviu pentru Cancan că nu i s-a întâmplat niciodată să își dorească altceva, din punct de vedere profesional. „Iubesc meseria asta și sper să apuc să o fac mulți ani de acum înainte”, a spus ea.
Actrița se menține foarte bine, nu s-ar spune că este mama a doi copii, iar ea declară că viața agitată este unul dintre factorii care nu o lasă să se odihnească prea mult, pe lângă gena pe care a moștenit-o. „ Ține mult de genă și de viața aceasta agitată, care nu mă lasă să mă odihnesc prea mult”, a spus vedeta.