Tiberiu Cebotaru, șeful Poliției Călare din Iași, reținut pentru că a violat o fetiță de 11 ani: „Trei raporturi sexuale, sub amenințarea cuțitului”

Tiberiu Cebotaru, șeful Poliției Călare din Iași, reținut pentru că a violat o fetiță de 11 ani: Trei raporturi sexuale, sub amenințarea cuțitului
Tiberiu Cebotaru a fost reținut pentru 24 de ore, pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea unei profesii fără drept, sursă foto: captură YT

Șeful Serviciului Poliția Călare Iași, Tiberiu Cebotaru, a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală, miercuri, 26 aprilie.

Bărbatul a violat fetița chiar în timpul cursurilor de echitație

Tiberiu Cebotaru a fost reținut pentru 24 de ore, pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea unei profesii fără drept.

Bărbatul ar fi predat cursuri de echitație în localitatea Miroslava, aflată în zona metropolitană a municipiului Iași. contra cost, iar la acestea ar fi participat mai mulți minori, printre care și o fetiță de 11 ani pe care polițistul local ar fi agresat-o sexual și ar fi violat-o, scrie bzi.ro.

„În data de 29 martie 2023 a fost înregistrată, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, plângerea formulată de reprezentantul legal al unei persoane vătămate minore de gen feminin, din conținutul căreia a reieșit posibilitatea săvârșirii mai multor fapte de natură penală, motiv pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, înșelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Cercetările au continuat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar la data de 25.04.2023 o persoană de gen masculin a dobândit calitatea de suspect, sub aspectul comiterii infracţiunilor anterior menționate, constând în esență în următoarele: în perioada septembrie-octombrie 2022, o persoană de gen masculin, instructor de echitație, profitând de rolul său de antrenor și de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere fizică (amenințare cu un cuțit) și psihică, în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite.

Anterior, în perioada ianuarie 2021 – mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitație desfășurate, aceeași persoană, profitând de autoritatea sa și de vulnerabilitatea aceleiași persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe aceasta la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor.

Totodată, acesta ar fi oferit cursuri de echitație, deşi nu deţinea niciun fel de autorizație în acest sens, iar, în anul 2022, aceeași persoană le-ar fi determinat pe alte persoane vătămate să achiziționeze un cal contra unei sume de bani, ascunzându-le cumpărătorilor faptul că acea cabalină nu i-ar fi aparţinut.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, procurorul Ștefan Fânariu.

Tiberiu Cebotaru a terminat Facultatea de Medicină Veterinară, dar lucrează de ceva vreme ca polițist local. Acesta deține două terenuri, o casă și un apartament în Iași și încasează aproximativ 8.000 de lei lunar, salariu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`