O româncă în vârstă de 32 de ani a fost luată de SMURD de pe aerportul Henri Coadnă aflându-se în stare gravă, la finalul unui zbor care o aducea din Turcia. Ea a fost operată la o clinică pentru micșorarea stomacului. Chiar dacă femeia nu se simțea bine, după trei zile medicii au externat-o. Pe durata zborului, starea ei s-a agravat și mai mult, iar ea a ajuns la spitalul Sfântul Ioan unde a intrat din nou în operație, informează Observator news.
Femeia a fost operată la începutul lunii aprilie, alături de alte 14 persoane. Imediat după operație, ea le-a spus medicilor că nu se simte bine, dar ei au liniștit-o cum că sunt stări normale.
Pentru că românca se afla într-o stare gravă, când a ajuns la spitalul Sfântul Ioan din București a trebuit din nou operată, iar medicii au reușit să îi salveze viață, deși operația nu a fost una ușoară.
Acum, ea și soțul ei sunt pregătiți să dea în judecată clinica din Turcia pentru operația de 2.500 de euro care i-a făcut mai mult rău femeii. Cei doi nu au primit până acum niciun răspuns de la clinica din Turcia.