Traian Băsescu: Regret sincer durerea suferită de evreii din România în urmă cu 70 de ani

Traian Băsescu: Regret sincer durerea suferită de evreii din România în urmă cu 70 de ani
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu și-a transmis regretul și profunda compasiune față de durerea îndurată de evreii din România, cu ocazia comemorării a 70 de ani de la începerea deportării evreilor din România în Transnistria, relatează Mediafax.

„Ziua Holocaustului în România a fost instituită pentru rememorarea suferinţelor evreilor care, alături de alte minorităţi etnice, în special romi, au fost supuşi unor persecuţii sistematice în perioada 1933-1945. Ziua de astăzi este, de aceea, una a amintirii, a asumării unei pagini de istorie tristă, petrecută în România cu doar 70 de ani în urmă – începerea deportării evreilor din România în Transnistria. Închisorile politice, lagărele de muncă forţată şi de exterminare, distrugerea fiinţei umane prin tortură şi supraveghere continuă, deportările, toate acestea dau imaginea cutremurătoare a suferinţei teribile îndurate de poporul evreu şi de alte comunităţi etnice, precum cea romă, în timpul Holocaustului”, se arată în mesajul preşedintelui.

Șeful statului a subliniat că ceremonia reprezintă o comemorare a celor sacrificați în numele unei ideologii totalitare, dar și o celebrare a vieții, a celor care, în ciuda necazurilor au dovedit tăria de amerge mai departe și de a lupta pentru idealuri universale: libertatea și demnitatea ființei umane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:45 - Care sunt românii care primesc salarii mai mari cu peste 23%, după ce Guvernul a majorat salariului minim pe economie
13:44 - Noi controverse îl vizează pe Călin Georgescu. Acesta a plagiat-o pe regina elfă Galadriel din „Stăpânul Inelelor”, într-un videoclip în care vorbește despre cum s-a schimbat lumea
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)