"Toți tinerii din incinta cu pricina l-au sărbătorit pe însuși Diavolul, au cântat moartea și moarte au găsit”. Preoții, lipsiți de solidaritate față de victimele incendiului din Capitală

"Toți tinerii din incinta cu pricina l-au sărbătorit pe însuși Diavolul, au cântat moartea și moarte au găsit”. Preoții, lipsiți de solidaritate față de victimele incendiului din Capitală
Foto: acvila30.ro

Trei zile de doliu național în urma tragicului incident de la Clubul Colectiv. Trei zile în care niciun reprezentant al Bisericii Ortodoxe Română nu a aprins o lumânare pentru tinerii care au murit în incendiul de vineri seară.

“Preotul nu vine neinvitat. Nu putem sfinți ceva ce nu există”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române pentru B1 TV. (Detalii AICI)

Deși bat la ușile românilor de câteva ori pe an, cu ocazia sărbătorilor, neinvitați, oamenii Domnului nu s-au putut deplasa, nici chiar în limuzinele de lux pe care le conduc, până la locul tragediei , pentru a face o slujbă în memoria celor care au pierdit în flăcările ăzbucnite de la o artificie.

În acest context, un preot din Prahova s-a hotărât să rupă tăcerea. Acesta susține că Prefericitul Daniel, cel care beneficiază din partea statului de antemergător pentru a nu pierde timp în trafic, le-a interzis preoților să participle în vreun fel la nefericitul eveniment pe motiv că “toți tinerii din incinta cu pricina l-au sărbătorit pe însuși Diavolul, au cântat moartea și moarte au găsit”, scrie onlinereport

În schimb, un alt ieromonah a făcut mai multe precizări, pe pagina sa de Facebook, după tragedia de vineri seară, venind in apararea colegilor de breasla, după ce numeoși români i-au blamat pe preoți pentru că nu i-au văzut cu o lumânare la Clubul Colectiv, acolo unde au murit zeci de tineri.

„Preoții lipsiți de solidaritate” cât de josnic sună și mai ales că este spus doar pentru denigrare și din răutate. Dacă a fost sau nu vreun preot să aprindă o lumânare la acel club nu știe nimeni, preoții mai merg și civili nu numai cu „poalele să le atârne” până pe asfalt, dar cu siguranță sunt destui preoți care azi au slujit Sfânta Liturghie în care au pomenit și aceste suflete nefericite.

Dacă Președintele sau alți politicieni au făcut acest gest nu înseamnă neapărat că sunt solidari in detrimentul preoților, ci doar fac o baie de mulțime asigurându-și alte voturi pentru viitor. Preoții se roagă în taină, aprind lumânări în taină… Iertați-mă, dar mi-e scârbă de atâta răutate„, a fost mesajul postat de ieromonahul Daniel Andrian pe Facebook, scrie dcnews.
 
Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 31: În spitalele din Capitală mai sunt internați 136 de tineri, o parte dintre aceștia în stare critică. (Detalii AICI)
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:18 - Armata israeliană l-a ucis pe unul dintre cei mai importanți lideri Hezbollah
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)