Cadre medicale de la Maternitatea Bucur au povestit cum au încercat să ofere ajutor victimelor incendiului de la clubul Colectiv și despre desfășurarea de forțe care a avut loc pentru a fi salvați cât mai mulți oameni.
Acestea au povestit că erau foarte mulți oameni întinși pe jos, ajutați de medici, salvările nu mai făceau față, iar imaginile cu părinții care își plângeau copiii erau terifiante.
”Am ieșit cu asistentele și cu doctorii. Nu am realizat cât de mare e dezastrul decât după ce am coborât.
Pompierii scoteau oamenii și noi am coborât cu materiale sanitare, cu tot ce se poate. Fetele au început să facă masaj cardiac. Erau mulți întinși pe jos și nu se știa cât de grav sunt. Am început să alergăm de la salvare la salvare, ca să poată fi luați în ordinea gravității. Ambulanțele nu mai făceau față.
Nu le-a fost foarte greu să reanimeze. Au procedat la fel ca pe secții, la bebeluși. Care își recăpătau pulsul erau puși în salvări. Nici nu s-a mai ținut seama de capacitatea salvării.
S-a intubat pe stradă, culcat. Poziția de intubare e foarte dificilă. Ca să stai în genunchi pe asfalt să intubezi e foarte greu.
A fost foarte greu și pentru că era întuneric. Norocul nostru că voi, jurnaliștii, ați ținut luminile de la camerele de luat vederi pentru că altfel nu se vedea. Era întuneric, iar ei erau plini de fum și nu puteau vorbi și respira.
Era o imagine cumplită: au venit părinții unui băiat și au strigat că e mort. Mama spunea că a avut un copil care s-a dus la distracție și acum nu mai e. Mai avea doar un bilet cu un număr în mână. Mama lui era întinsă peste el în salvarem iat tatăl lui plângea cu buletinul la cap.
Cei de pe SMURD au fost superorganizați. Au fost peste 50 de mașini care au venit. Nici nu mă așteptam. Nu e adevărat că au întârziat. Au venit în maxim 10 minute. Noi când am auzit sirena am coborât imediat. Nu știu când s-a sunat din interior.
Am realizat gravitatea situației abia la 24 de ore. Atunci nu mi-am dat seama cât de grav a fost.
Sunt asistente, medici voluntari și rezidenți care au venit să ajute și medicul anestezist. Toți am mers și am ajutat fără să lăsăm neasigurat spitalul”, au spus cadre medicale din cadrul maternității Bucur.
#DIRECT_ONE_no98gb#