Prima reacție a lui Iohannis privind supraimpozitarea românilor care câștigă mai mult ca el: „Măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil”

Prima reacție a lui Iohannis privind supraimpozitarea românilor care câștigă mai mult ca el: „Măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil”

Preşedintele Klaus Iohannis a reacționat marți la propunerea PSD de supraimpozitare a românilor care au venituri mai mari decât ale șefului statului. Întrebat despre această opțiune, Klaus Iohannis, aflat la Buenos Aires, a spus că trebuie o discuție aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare:

„Cred că între timp ar fi un număr considerabil de persoane care au salariul mai mare decât președintele, dar asta sigur este o problemă sistemică și nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale.

Trebuie să avem o discuție așezată, aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Așa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate.

Evident, toate pot fi discutate dar eu mă  aștept de la coaliție să vină cu o soluție integratoare. Dacă vrem să umblăm la salariu și la impozitare, ok. Dar hai să o facem pe tot sistemul să o reașezăm și să căutăm ceea ce se numește sustenabilitate și echitate socială”.

Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că la nivelul coaliţiei de guvernare sunt în discuţie două variante referitoare la veniturile mari de la stat: interzicerea cumulului pensie – salariu de la stat şi impozitarea suplimentară a venitului care depăşeşte salariul brut al preşedintelui ţării:

„Eu cred că abordarea corectă este zona de impozitare, pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dublă impozitare şi aici va veni Ministerul de Finanţe şi o să ne prezinte cum sunt veniturile, câte persoane depăşesc salariul brut al preşedintelui ca să putem să ne facem o idee.

Nu putem să facem cumul de trei pensii cu componentă specială. Există şi astfel de situaţii. Nu sunt corecte. Zona de privat nu a fost discutată, este vorba de veniturile numai de la statul român”, a spus Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină