Joe Biden nu va avea alături unul dintre membrii cheie ai administrației sale înainte de anunțarea candidaturii pentru un nou mandat

Joe Biden nu va avea alături unul dintre membrii cheie ai administrației sale înainte de anunțarea candidaturii pentru un nou mandat
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

După doi ani, consilierul de politică al Casei Albe și unul dintre cei mai bine pregătiți oficiali din administrația lui Joe Biden, Susan Rice, demisionează.

Susan Rice pleacă înainte ca Joe Biden să își anunțe candidatura pentru un nou mandat

„După mai bine de doi ani de leadership constant al ei în Consiliul de Politică Internă – este clar: nu mai există altcineva mai capabil şi mai hotărât să facă lucruri importante pentru poporul american decât Susan Rice”, a declarat Joe Biden.

Susan Rice a fost consilier pentru securitate națională și ambasadoare americană la Națiunile Unite sub președintele din acea vreme, Barack Obama, când Biden era vicepreședinte.

„Ca singura persoană care a servit atât în calitate de consilier de securitate naţională cât şi consilier de politică internă, serviciul public efectuat de Susan face istorie”, a mai spus Biden, potrivit Agerpres.

De asemenea, Biden a remarcat că alegerea ei pentru a supraveghea prioritățile interne „a surprins pe mulți oameni”.

Susan și-a anunțat plecarea în timp ce Joe Biden se pregătește de anunțarea oficială a noii candidaturi pentru realegere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`