Bărbat din Suceava, mort, în urma unei petreceri de Sfântul Gheorghe

Bărbat din Suceava, mort, în urma unei petreceri de Sfântul Gheorghe
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat de 56 de ani, din Suceava, a murit, după ce a consumat o cantitate mare de alcool la o zi onomastică, sărbătorită de Sfântul Gheorghe, potrivit adevarul.ro.

Bărbat de 56 de ani, mort, după ce a consumat prea mult alcool de Sfântul Gheorghe

Duminică, 23 aprilie, bărbatul de 56 de ani s-a deplasat într-o localitate din zonă, la o zi onomastică. La petrecerea de Sfântul Gheorghe, el a mâncat mai multe alimente, dar a și băut mult, au declarat martorii, potrivit sursei citate.

În jurul orei 13.00, acesta a fost adus acasă de către fiul său, aflându-se în stare conștientă, dar sub influența băuturilor alcoolice.

La câteva ore după ce a ajuns acasă în stare avansată de ebrietate, omul a fost găsit fără suflare în pat. Familia este în stare de șoc după cele întâmplate, scrie sursa citată. La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj medical, care a efectuat în zadar manevre de resuscitare. În final medicii au declarat decesul bărbatului.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În prezent, polițiștii cercetează alte posibile circumstanțe în care ar fi putut deceda bărbatul din localitatea suceveană Horodnic de Jos, care era tată a patru copii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`