Poliția investighează o sectă din Kenya care promova moartea prin înfometare. Au fost exhumate 47 de cadavre

Poliția investighează o sectă din Kenya care promova moartea prin înfometare. Au fost exhumate 47 de cadavre

Experți criminaliști și detectivi de la Omucideri transportă cadavrele unor presupuși membri ai unui cult creștin care credeau că vor ajunge în rai dacă mor de foame, după ce rămășițele lor au fost exhumate din morminte din pădurea Shakahola din comitatul Kilifi, Kenya, la 22 aprilie 2023.

Liderul sectei le-ar fi spus adepților să se înfometeze pentru a se „întâlni cu Iisus”

Echipe de căutare îmbrăcate în salopete albe și echipate cu măști continuă să sape la fața locului în căutarea altor cadavre, a transmis un fotograf al AFP, aflat în apropiere de orașul de coastă Malindi. Mai multe cadavre fuseseră deja învelite în folii albe de plastic.

„Astăzi am exhumat încă 26 de cadavre, ceea ce face ca numărul total de cadavre din acel loc să ajungă la 47”, a declarat șeful serviciului de investigații criminale din Malindi, în estul Kenyei, Charles Kamau.

El a precizat că se continuă căutările nu doar pentru cadavre, ci și pentru supraviețuitori ai cultului. Poliția și-a lansat operațiunea după ce primele cadavre au fost descoperite săptămâna trecută.

Acum Biserica Internațională Buna Vestire este anchetată. Poliția l-a arestat deja pe liderul bisericii, Makenzie Nthenge, care le-ar fi spus adepților să se înfometeze pentru a se „întâlni cu Iisus”.

Nthenge s-a predat la poliție și a fost acuzat luna trecută, potrivit presei locale, după ce doi copii au murit de foame în custodia părinților lor. De atunci, el a fost eliberat după ce a plătit o cauțiune de 700 de dolari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)