Alina Bădic a discutat, în ediția specială de sâmbătă seară a emisiunii „360 de grade”, despre transformările care se produc în structura apei în momentul sfințirii, cu invitații săi, Cristian Curte, jurnalist și Sorin Dinea.
„Există cercetătorii care au studiat apa sfințită. După slujbă, dacă o iei, o îngheți și o fotografiezi, structura ei cristalină este cu totul alta este mult mai organizată mult mai compactă. Formele sunt regulate capătă o anumită simetrie. Există o explicație științifică și pentru apa sfințită, ca să nu spun faptul că mulți ar putea să creadă că prezența argintului respectiv a busuiocului sunt cele care îi modifică structura. Ei bine, nu. Apa se sfințește și cu cruce de lemn. Elementul credință este cel care poate să ducă la astfel de transformări, atât interioare, cât și exterioare.”, a explicat Cristian Curte.
„Sunt două elemente care apar tot timpul în timpul Sărbătorilor: apa și Duhul Sfânt. Izvorul Tămăduirii este un izvor real din Constantinopol care produce o serie întreagă de vindecări strâns legate de fapt de Maica Domnului. Ceea ce este important este că acest izvor al Tămăduirii este un izvor de apă care e are o locație strict determinată fizic și în același timp este un izvor de har. Sărbătoarea nu este întâmplător așezată în săptămâna luminată și nu este întâmplător legată de Maica Domnului”, a afirmat Sorin Dinea.