Clubul Colectiv din Bucureşti, locul unei uriaşe tragedii: Vineri seara aici avea loc un concert, iar intrarea era liberă

Clubul Colectiv din Bucureşti, locul unei uriaşe tragedii: Vineri seara aici avea loc un concert, iar intrarea era liberă

Tragedia de vineri seara, în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 26 de persoane, iar alte zeci au fost rănite a avut loc în clubul Colectiv din Bucureşti. (Detalii AICI)

Acesta era situat pe strada Tăbăcarilor, la numărul 7, stradă aflată în sectorul 4, în oprierea centrului Capitalei – Piaţa Unirii. În zonă sunt mai multe cluburi, zona transformându-se în ultimii ani într-una dedicată petrecerilor.

Vineri seara în Colectiv se lansa ultimul album al trupei “Goodbye to Gravity”, intrarea la concert fiind liberă. Poate tocmai de aceea în momentul tragediei în club se aflau câteva sute de persoane, mai multe surse apreciind numărul acestora la 400.

La acest concert urma să aibă loc un foc de artificii, în fapt mai multe efecte pirotehnice, moment care se pare că a declanţat incendiul.

AFIŞUL PETRECERII DIN CLUBUL COLECTIV

Urmăriți B1TV.ro și pe
`