Când se va putea circula pe podul peste Dunăre de la Brăila. Sorin Grindeanu: „Trimit scrisoare omologului din Italia să vină la inaugurare”

Când se va putea circula pe podul peste Dunăre de la Brăila. Sorin Grindeanu: „Trimit scrisoare omologului din Italia să vină la inaugurare”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Sorin Grindeanu (PSD), vicepremier și ministrul Transporturilor, a transmis că podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai complex proiect de infrastructură rutieră de după Revoluție, va fi deschis circulației pe data de 27 iunie.

Potrivit acestuia, data a fost asumată de către constructorul din Italia, iar pentru a pune presiune pe acesta, va trimite deja o scrisoare să-l invite pe omologul său italian la eveniment, notează hotnews.ro.

Podul peste Dunăre de la Brăila va fi deschis circulației pe 27 iunie

„Pe 27 iunie, plus sau minus câteva zile, traficul va fi deschis pe relația pe care o știți – cu descărcarea în județul Tulcea inițial pe drumul până la Măcin, ulterior urmând ca varianta până la Jijila să fie gata până la finalul anului”, a spus Sorin Grindeanu vineri, la Ministerul Transporturilor.

De asemenea, acesta a specificat că de curând a avut o discuție cu constructorul italian WeBuild (fostul Astaldi) și s-a angajat ferm să inaugureze traficul pe Podul peste Dunăre de la Brăila în această vară.

„Voi trimite o scrisoare omologului meu italian să vină la inaugurare”, a mai declarat ministrul Transporturilor

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)
18:53 - Bărbat din Alba, încarcerat după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla. Victima a suferit multiple traumatisme