Povestea bărbatului care ar fi văzut cum este dincolo de moarte / El ar fi ajuns în locul său favorit: o cârciumă

Povestea bărbatului care ar fi văzut cum este dincolo de moarte / El ar fi ajuns în locul său favorit: o cârciumă
Sursa foto: Facebook / David Hanzel Medium

Un bărbat în vârstă de 57 de ani susține că a văzut cum este dincolo de moarte, după ce a fost în comă timp de două luni. Chiar și în cealaltă lume, bărbatul a descoperit locul său favorit: o cârciumă.

Întrebându-se constant ce se întâmplă după ce murim, viața i-a oferit răspuns bărbatului, întrucât a stat în comă două luni într-un spital.

Perspectiva bărbatului asupra vieții de apoi

David Hanzel, în vârstă de 57 de ani, spune că este unul dintre puținii oameni care pot să vorbească despre viața de apoi, întrucât a văzut și cealaltă parte, în timp ce era internat într-un spital cu o infecție pulmonară.

După ce s-a trezit din comă, David, din Carolina de Nord, a explicat că era în locul unde s-a simțit cel mai bine: într-o cârciumă.

„M-au băgat aproape ca într-un bar. Avea aceste sticle frumoase colorate în lateral. Fără alcool sau nimic”, a spus David despre momentul în care a ajuns la cârciumă.

„Îmi amintesc că am închis ochii pentru că eram bolnav. Și apoi când i-am deschis, eram pe cel mai frumos, catifelat și mătăsos cer de noapte. Fără nori. Fără stele”, a spus mai spus el, potrivit Mirror.

În urma celor două luni de comă, David s-ar fi trezit complet „vindecat” de toate bolile și că a avut o epifanie, concluzionând că „M-am întors cu iertare totală pentru toți cei care mi-au făcut vreodată ceva rău”.

„Cred că a fost nevoie de moarte pentru a înțelege toate acele lucruri și despre religie”, a mai adăugat David Hanzel.

Sursa foto: Facebook / David Hanzel Medium
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota