Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis joi eliberarea din arestul prevenitv a procurorul suspendat Emilian Eva, de la Parchetul Tribunalului Iaşi, și plasarea sa în arest la domiciliu, informează Mediafax.
Decizia magistraților este definitivă, astfel cp procurorul va părăsi arestul preventiv.
Emilian Eva a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, și fals în declarații.
Potrivit procurorilor anticorupție, în cursul lunilor mai-iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
„Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian”, mai arată DNA.
Procurorul Emilian Eva este cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.