O adolescentă de 17 ani din Portugalia a fost salvată la 22 de ore după ce a fost luată de vânt și dusă 45 km în larg

O adolescentă de 17 ani din Portugalia a fost salvată la 22 de ore după ce a fost luată de vânt și dusă 45 km în larg
Sursa foto: Captură video / Facebook

O adolescentă de 17 ani a fost găsită la 22 de ore după ce a fost luată de vânt, în timp ce făcea paddling. Ea a fost observată de o navă comercială care trecea prin zonă, la aproximativ 45 de kilometri de coasta Algarve, relatează ziarul portughez Jornal do Noticias.

Tânăra dispăruse pe 15 aprilie, după ce nu i-a putut face față vântului puternic

Erica, tânăra care locuiește în Azeitão, se afla cu familia în vacanță în Algarve, când a dispărut sâmbătă, 15 aprilie, în jurul orei 20.00, împinsă de vânt, în timp se afla pe o placă de paddling în zona plajei Coelho, în Vila Real de Santo António, scrie libertatea.ro.

Tatăl ei a sărit în apă să o ajute, dar nu a avut nicio șansă, din cauza vântului și a valurilor puternice. Tânăra a fost purtată în larg. Ea a fost găsită în viață peste 22 de ore, în jurul orei 18.00, la 45 de kilometri sud de Vila Real de Santo António, de o navă comercială sub pavilion olandez care naviga în drum spre Tanger, în Maroc, menționează sursa citată.

Adolescenta era epuizată și avea hipotermie severă. Ea fost dusă la spital cu elicopterul, a declarat Afonso Martins, căpitanul portului Vila Real de Santo António.

„Fata asta e o eroină”

Un purtător de cuvânt al Spitalului Universitar din Faro, unde a fost tratată tânăra, a spus că „toată lumea a fost surprinsă de modul cum se recuperează Erica”. „Ai nevoie de un mare instinct de supraviețuire, de autocontrol pentru a nu intra în panică în noapte rece. Fata asta este o eroină”, ​​a declarat Horácio Guerreiro.

Directorul de pediatrie al unității medicale din Faro a adăugat că „războinica” „este bine, conștientă, dar foarte obosită”. Are „o arsură solară de gradul I”, cauzată de multele ore în care a stat în mare în costum de baie, conform libertatea.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`