A doua zi de Paște aduce furtuni cu fulgere, grindină și vijelii. Va fi vremea rea în toată țara

A doua zi de Paște aduce furtuni cu fulgere, grindină și vijelii. Va fi vremea rea în toată țara
Foto simbol: Pixabay

ANM a emis în a doua zi de Paște o nouă informare meteo de ploi, vânt, descărcări electrice și grindină în toată țara.

Informarea meteo este valabilă în intervalul luni ora 12.00 – miercuri ora 10.00

În intervalul menționat temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. Se vor acumula cantități de apă local de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în zonele montane, iar marți (18 aprilie) îndeosebi în sud-est.

Pe arii restrânse vor fi descărcări electrice și grindină. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h în sud.

Până spre sfârșitul săptămânii va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor.

Meteorologii anunță vreme instabilă în București, cu ploi, vânt și temperaturi maxime de 16 grade

Potrivit prognozei speciale emisă luni de Administrația Națională de Meteorologie pentru București, începând de luni, ora 12.00, până miercuri, ora 10.00, cerul va avea înnorări, temporar va ploua și se vor acumula cantități de apă în medie de 10…20 l/mp.

Vântul va sufla în general moderat, trecător cu rafale de până la 40…50 km/h.

Temperaturile maxime vor fi de 15…16 grade, iar cele minime de 7…9 grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`