Zeci de pasageri nu au putut să se îmbarce spre Germania în prima zi de Paște, așa că au rămas pe aeroportul Otopeni. Oamenii spun că Wizz Air ar fi vândut mai multe bilete decât locuri disponibile.
Compania aeriană neagă acuzațiile și spune că o problemă tehnică ar fi dus la schimbarea aeronavei cu una mai mică.
180 de oameni aveau programat, pentru prima zi de Paște, zborul spre Germania, cu o cursă Wizz Air. 60 dintre ei au rămas, însă, la sol, din lipsă de locuri.
Situația a iscat un adevărat scandal pe Aeroportul Otopeni: oamenii acuză compania low-cost că a vândut mai multe bilete decât capacitatea aeronavei.
„Am cumpărat trei bilete în același timp. Am cumpărat în aceeași zi și pe ea a lăsat-o să intre și pe mine nu. Același bon. Noi suntem grup, avem cazare luată.”
Cei mai mulți își făcuseră planuri de Paște – aveau cazări cumpărate, planuri cu familia. Din cauza haosului creat de companie, oamenii spun că și-au stricat sărbătorile.
„Sunt pe drumuri, am și oul la mine. Mi-am luat și oul să ciocnesc în avion și n- am apucat să urc”, spune un bărbat pentru Digi24.
Wizzair anunță că păgubiții vor putea să-și reprogrameze zborul sau să ceară rambursarea banilor. Nu este prima problemă cu care se confruntă compania aeriană. În Sâmbăta Mare, sute de pasageri au rămas blocați pe Aeroportul Otopeni ore întregi, după ce după ce cursele lor au fost amânate.