Germania: Ministrul de Interne anunță că majoritatea imigranților din Afganistan și ”zeci de mii” de migranți Balcani vor fi trimiși acasă

Germania: Ministrul de Interne anunță că majoritatea imigranților din Afganistan și ”zeci de mii” de migranți Balcani vor fi trimiși acasă
Foto: theguardian.com

Majoritatea imigranților din Afganistan și ”zeci de mii” de migranți din zona Balcanilor vor fi trimiși acasă de autoritățile germane, după ce Germania a însăprit o serie de reglementări, a anunțat ministrul de Interne german, Thomas de Maiziere, informează Deutsche Welle.

„Numărul repatrierilor, întoarcerilor voluntare şi al deportărilor va creşte semnificativ”, a declarat ministrul.

Thomas de Maiziere susține că pe lângă cei veniți din Siria, cei mai mulți migranți care ajung în Europa provin din Afganistan, fiind în mare parte membri ai clasei de mijloc şi locuitori ai capitalei. „Ar trebui să rămână acolo şi să ajute la reconstrucţia ţării”, susține ministrul, precizând că Executivul de la Kabul are aceeași opinie.

De asemenea, oficialul german speră că zeci de mii dintre migranții veniți din Balcani vor fi trimişi acasă până la finalul acestui an. Asta, în condițiile în care Germania a adăugat recent Albania, Kosovo şi Muntenegru pe lista ţărilor sigure de origine.

Încursul acestui an, aproximativ 11.000 de persoane au fost deportate din Germania şi alte 27.000 au plecat voluntar, cu sprijin financiar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card