Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit la Beijing cu Premierul chinez Li Keqiang, unde au discutat despre existența unei soluții politice pentru criza din Siria, transmite Agerpres.
Premierul Chinei a spus că trebuie găsită urgent o soluție pentru situația din Siria, dar fără folosirea forței, soluția politică fiind cea mai bună cale.
„Cel mai important lucru este să se profite de oportunitatea de a implementa o rezolvare politică și de a iniția un dialog politic egal, cuprinzător și deschis”, a declarat acesta.
Premierul a adăugat că mulți lideri mondiali au dat idei pentru rezolvarea problemei.
„Sperăm să punem împreună aceste sugestii, iar prin intermediul Organizației Națiunilor Unite să se avanseze spre găsirea unei rezolvări la chestiunea siriană”, a spus el.
AngelaMerkel, a explicat la rândul ei că este nevoie de soluție diplomatică.
„Avem nevoie de o soluție diplomatică. Trebuie să găsim una urgent. Cel puțin există semnale privind un format de discuții care să aducă împreună părțile implicate”, a încheiat Merkel.
Statele Unite îmreună cu aliații au demarat mai multe atacuri aeriene împotriva Statului Islamic și susțin grupările de opoziție care luptă contra lui Assad.