Amir Khan susține că a fost „întotdeauna un sportiv curat” și le-a mulțumit susținătorilor săi că „l-au crezut”. Pugilistul britanic a primit o suspendare de doi ani din cauză că a fost testat pozitiv pentru o substanță interzisă, potrivit MSN.
Ostarine, medicamentul care a fost găsit în organismul britanicului, poate facilita creșterea musculaturii. Proba pozitivă a fost prelevată după înfrângerea cu Brook de la Manchester de anul trecut.
Într-o postare pe rețelele sociale, Amir Khan a insistat că este un „sportiv curat”.
„Le mulțumesc celor care au crezut în mine. Întotdeauna am fost un sportiv curat și am plătit mereu pentru teste antidrog pentru toate luptele mele”, a afirmat sportivul în vârstă de 36 de ani.
Mesajul cuprinde o declarație în care Agenția britanică antidoping „confimă” despre Khan că „a trecut multiple teste înaintea luptei și contaminarea cu medicamentul din sistemul său nu a avut niciun fel de efect”.
Fostul campion mondial la categoria superușoară a evitat o suspendare de patru ani, în condițiile în care un tribunal independent a ajuns la concluzia că nu a fost vorba despre un „comportament intenționat sau nesăbuit”.
Cazul este oarecum similar cu cel al Simonei Halep, care a fost testată pozitiv pentru roxadustat după unul dintre cele mai slabe meciuri din cariera sa, înfrângerea cu tânăra ucraineancă Daria Snigur din primul tur de la US Open 2022.
Dubla-câștigătoare de Grand Slam și-a susținut la rândul său nevinovăția în spațiul public, iar acum este așteptat procesul de la tribunaul Sports Revolution. Halep este în continuare suspendată, dar rămâne cea mai bine clasată româncă în clasamentul WTA.