Suedia: Adresele noilor centre de primire a refugiaților, ținute la secret, după ce a crescut numărul cazurilor de incendiere a acestora

Suedia: Adresele noilor centre de primire a refugiaților, ținute la secret, după ce a crescut numărul cazurilor de incendiere a acestora
Foto: zf.ro

Agenția suedeză pentru migrație a transmis că nu va mai da publicității adresele noilor centre în care vor fi primiți refugiații, după ce, în ultima vreme, a crescut numărul cazurilor de incendiere a acestor centre, informează DPA, citată de Agerpres.

”Situația securității s-a deteriorat și numeroasele incendii reprezintă un motiv de îngrijorare. Încercăm să fim o agenție deschisă, dar în prezent credem că este mai bine să ținem secrete detaliile pentru a reduce amenințările”, a declarat Willis Aberg, reprezentant al Agenției.

Din luna martie, peste 20 de incendii au fost raportate la centrele deja existente sau în curs de construire. Cele mai multe dintre ele au fost anchetate sub suspiciunea de incendiu intenționat. Totuși, poliția nu a arestat pe nimeni.

Ultimele două cazuri s-au produs marți. Primul a avut loc la o fostă grădiniță din suburbia Danderyd a capitalei suedeze. Un paznic a reușit să stingă focul. Autorităție anunțaseră anterior că în fosta grădiniță vor fi găzduiți temporar 70 de solicitanți de azil. În cel de-al doilea caz, o piatră și o sticlă incendiară au fost aruncate într-un viitor centru de primire a refugiaților la Faringtofta, în sudul Suediei. Pompierii au stins focul rapid.

Autoritățile de la Stockholm estimează că numărul solicitanților de azil în 2015 ar putea ajunge chiar până la 190.000.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`