Horia Constantinescu (ANPC): „Anul acesta, masa de Paște pare să coste de 2 ori mai mult decât cea din anii trecuți”. Recomandări pentru cumpărători

Horia Constantinescu (ANPC): „Anul acesta, masa de Paște pare să coste de 2 ori mai mult decât cea din anii trecuți”. Recomandări pentru cumpărători

„Anul acesta, masa de Paște pare să coste de două ori mai mult decât cea din anii trecuți”, a susținut șeful ANPC. Horia Constantinescu a vorbit, pentru B1 TV, despre controalele pe care le-a făcut Autoritatea la comercianți și a dat câteva sfaturi pentru cumpărători.

Constantinescu, despre controalele făcute de ANPC în preajma Paștelui

„Din păcate, lucrurile acolo unde consumatorii se așteaptă să fie mai sigure, printr-o relație mult mai apropiată cu producătorul, nu au stat foarte bine la ultimele acțiuni de control. Am verificat câteva dintre piețele cele mai mari din București.

Am depistat carcase de miel – sperăm, că neavând toate documentele, acel animal putea fi, spun în glumă, absolut orice – cărate și depozitate în condiții greu de imaginat, la temperaturi total nepotrivite, prezentând un pericol pentru sănătatea consumatorilor.

Din păcate, se profită foarte mult în ultima perioadă, în zona spațiilor comerciale agro-alimentare, de faptul că azi consumatorii nu-și mai permit așa mult ca-n anii precedenți și atunci un produs transportat, tranșat și depozitat necorespunzător generează cheltuieli mult mai mici și poate fi oferit la un preț mult redus decât cele gestionate cum trebuie.

Noi credem că trebuie să-i ferim pe consumatori. De asta acțiunile de control de amploare din ultimele zile au vizat piețele Crângași, Drumul Taberei, Obor, că acolo se duc consumatorii să cumpere și a fost nevoie de aplicarea de sancțiuni de câteva multe sute de mii de lei și de retragerea de la comerializare a unor cantitați impresionante”, a declarat Horia Constantinescu, în cadul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Acesta a precizat apoi că pe responsabilii de piețe nu-i amendează ANPC deoarece nu intră în sarcina lor.

Șeful ANPC, recomandări pentru cumpărători

Întrebat la ce trebuie să fie atenți oamenii când cumpără diverse produse, nu doar cele din carne, acesta a explicat: „În primul rând la condițiile de prezentare, sunt cele pe care le vede consumatorul la primul contact. Să înțeleagă că la nivelul legumelor și fructelor e greu de imagiant că o persoană deseori mai bine îmbrăcată decât consumatorul e și producător. Sunt mulți falși producători, din păcate, în marea majoritate a piețelor din România, lucru demonstrat de ANPC. Am făcut verificări până la pretinsele locuri de plantare a acelor legume. Foarte multe certificate de producător nu mai reflectă de mult realitatea. (…) Sfătuim să fie atenți și la condițiile de depozitare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)