Moșteanu (USR): PNL și PSD au devenit cele mai mari agenții de plasare a forței de muncă. Anul trecut au băgat, în medie, 1.700 de oameni pe lună în sistemul bugetar, adică un mic orășel și-a găsit de lucru la stat (VIDEO)

Moșteanu (USR): PNL și PSD au devenit cele mai mari agenții de plasare a forței de muncă. Anul trecut au băgat, în medie, 1.700 de oameni pe lună în sistemul bugetar, adică un mic orășel și-a găsit de lucru la stat (VIDEO)
Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului. Sursa foto: usr.ro

Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, a acuzat PNL și PSD că s-au preocupat să-și angajeze oamenii prin instituțiile statului în loc să facă reforme, pentru a primi banii din PNRR atât de necesari României.

Moșteanu, despre angajările la stat făcute de PSD și PNL

„Ei sunt numai despre cum își angajează oamenii… Deci PNL și PSD au devenit cele mai mari agenții de plasare a forței de muncă de la partid la stat.

În medie – m-am uitat pe anul trecut, de când au venit la guvernare până în decembrie 2022, deci un an și două luni de guvernare – au băgat în medie 1.700 de oameni pe lună în sistemul bugetar, adică un mic orășel și-a găsit de lucru la stat de la PNL și PSD. Asta i-a interesat…”, a declarat Ionuț Moșteanu, în emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Specialiștii atrag atenția că aparatul de stat e supradimensionat

Declarații similare au venit și din partea specialiștilor, în condițiile în care guvernanții tocmai au recunoscut, cu jumătate de gură, că există un gol de 20 de miliarde de lei în bugetul statului.

„Avem o administrație publică supradimensionată și la nivel central, și la nivel local și chiar dacă vor fi deranjate autoritățile locale, trebuie să se încerce ceva din acest punct de vedere”, a declarat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Iar profesorul de economie Cristian Păun a fost și mai tranșant: „De fapt, acum vedem cu adevărat abilitatea acestui guvern, a acestei coaliții de a guverna în condiții de austeritate. (…) u sper ca victimele acestei austerități să nu fie populația, contribuabilii și sper ca aceasta să atingă acele, cum să le spun, petreceri pe care le-a făcut acest Guvern înființând Ministerul Familiei, tot felul de agenții, spărgând ministerele în Minsiterul Pădurilor, Apelor Curgătoare, Economiei, Energiei, Antreprenoriatului, Turismului, ca să creeze ministere pentru fiecare triadă din fiecare partid mai mare din această coaliție”.

„Vor trebui să ia odată taurul de coarne și să facă reforme. Din păcate, vine un an electoral, ceea ce însemană că vor sacrifica tot banul public. Cred că vor merge în continuare pe deficit excesiv pentru a nu supăra votanții”, a mai spus Cristian Păun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:21 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi intră în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
07:33 - Nicolae Ciucă, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: „Este un eșec pe care trebuie să îl asumăm cu toții, începând cu mine și cu toată echipa de conducere a partidului”
00:35 - George Simion și-a recunoscut înfrângerea: „I-am transmis felicitări domnului Georgescu. Vom susține în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu e Ciolacu”