Un tânăr a reușit să avanseze spectaculos dintr-un post de consilier juridic la o primărie într-o funcție de inspector antifraudă la Fisc, după ce s-a înscris în PSD. Cariera lui Bogdan Boiță s-a oprit brusc însă după ce, în februarie 2022, acesta a fost prins în flagrant luând șpagă de la un comerciant din Complexul Dragonul.
Mama sa, Petrina Boiță, a fost membră în Consiliul de Administrație al Societății de Transport Public din București, în mandatul Gabrielei Firea (PSD) de la Primăria Capitalei. Anterior, ea a lucrat în administrația publică din Mangalia, iar presa locală scrie că ar fi urmărită penal de DNA pentru activitatea sa de acolo.
Bogdan Boiță conduce acum o afacere mai veche a familiei – o pensiune din Vama Veche, pentru care Primăria din localitate a depus la instanță mai multe acțiuni de demolare a unor lucrări ilegale.
Contactată de G4Media, Petrina Boiță a pretins reporterului „să vă declinați identitatea în demersul dumneavoastră jurnalistic, cu datele personale, legitimația de jurnalist emisă de instituția media la care lucrați sau cu care colaborați.” Jurnalistul a trimis datele și întrebările, dar răspunsurile nu le-a mai primit, deși au trecut patru luni de atunci.
De loc din Mangalia, dintr-o familie notorie de avocați din zonă, Bogdan Boiță a studiat Dreptul la o facultate privată din București, perioadă în care s-a înscris în PSD, în organizația de tineret Sector 3.
La sfârșitul lui 2015, la câteva luni după absolvirea facultății și după o încercare eșuată de admitere la Institutul Național al Magistraturii, Boiță a fost angajat consilier juridic debutant la Primăria Sectorului 3, condusă, la fel ca PSD Sector 3, de Robert Negoiță.
Doi ani mai târziu, tânărul s-a transferat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pe funcția de expert asistent în cadrul Direcției Generale Executări Silite – Cazuri Speciale. G4Media precizează și contextul: cu șapte zile înainte, PSD preluase controlul asupra instituției și îl numise ca șef pe Bogdan Stan.
După o scurtă oprire la Galați, unde a fost șef de serviciu la Direcția Regională, Boiță a revenit în București unde a devenit inspector Antifraudă – parte a echipelor care merg pe teren pentru a depista afaceriștii evazioniști.
În această calitate, în februarie 2022, Bogdan Boiță a fost prins în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă de la un om de afaceri chinez care deținea un stand în Complexul Dragonul, afacerist devenit denunțător în cauză.
După mai multe presiuni și amenințări că-i va fi pus sigiliul pe firmă, chinezul i-a dat lui Boiță 4.000 de lei mită. Tânărul inspector a spus că nu e suficient și a cerut 12.000 de lei, motivând că mai sunt două persoane „mai sus”. Până la urmă, chinezul i-a dat și restul de bani.
Chinezul denunțător le-a mai dezvăluit procurorilor cazul unui conațional de la Dragonul care și el le-ar fi dat lui Boiță și unui coleg de la Antifraudă 20.000 lei, pentru a nu aplica sigilii asupra bunurilor firmei în timp ce efectuau un control.
Auzind despre anchetă, un al treilea chinez a depus denunț împotriva lui Boiță și a colegului său, pe motiv că i-au pretins suma de 15.000 lei pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în constatarea și aplicarea contravențiilor.
În acest ultim caz, a fost organizat un flagrant din 11 februarie 2022. Inițial, Boiță a spus despre banii marcați de DNA și găsiți în mașina sa că „nu știe de ce se află acolo, cine i-a lăsat şi cui aparțin şi nici câți sunt”.
Ulterior, inclusiv pe baza interceptărilor, Bogdan Boiță a recunoscut infracțiunea. În fața procurorului, el a motivat că „am pretins aceste sume de bani întrucât soția mea este însărcinată şi am considerat că am nevoie de aceste sume de bani. Efectiv am primit suma de 21.500 lei, pe care am păstrat-o”. Din informațiile coroborate de G4Media, această scuză, pe care procurorii nu au aprofundat-o, nu stă în picioare.
În rechizitoriu, anchetatorii au menționat faptul că, la momentul flagrantului, în mașina făptuitorului Bogdan Boiță se afla și soția sa însărcinată.
În noiembrie 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Bogdan Boiță (30 de ani) la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).
Potrivit unei Hotărâri publicate în Monitorul Oficial în 2018 și citată de Ziua de Constanța, Bogdan Boiță a fost cooptat ca asociat în societatea comercială Sunset Beach Vama Veche – S.R.L, care administrează un complex turistic la malul mării. Atunci, el a primit părțile sociale cesionate de Lenuța Florentina Caracoancea.
G4Media mai notează că, deși aflată în reorganizare judiciară din anul 2014, firma a avut profit net de circa 4,4 milioane lei între 2015 și 2021.
Pe rolul instanțelor din Constanța există mai multe procese prin care Primăria Limanu solicită judecătorilor să aprobe demolarea unor lucrări efectuate fără autorizație în cadrul complexului.
În prezent avocat, Petrina Boiță a fost secretar al Consiliului Local Mangalia, iar în 2018, după ce a demisionat din funcție, a fost numită în Consiliul de Administrație (CA) al Societății de Transport Public (STB) SA București, subordonată Primăriei Generale a Capitalei condusă atunci de Gabriela Firea (PSD).
Într-un articol din 2010, jurnaliștii de la Atac de Constanța au explicat modul în care Nicolae Iustin Urdea, primar în Limanu, și Petrina Boiță, din funcția de secretară a comunei, s-au îmbogățit, acționând „ca persoane fizice, dar şi în calităţile deţinute în cadrul autorităţii locale, cumpărând mai multe terenuri, pe care le-au introdus în intravilan, pe cheltuiala comunităţii locale”. De exemplu, după ce primarul a trecut un teren în intravilan, valoarea acestuia a ajuns, chiar şi în condiţii de criză, la 862.500 euro (preţul zonei începe de la 50 de euro/mp).
La începutul acestui an, Ordinea.ro nota că Petrina Boiță, mama lui Bogdan Boiță, este urmărită penal de DNA într-un dosar legat de activitatea sa din Primăria Mangalia.
Pe contul de Facebook, soții Boiță au postat în ultimii ani fotografii din călătorii făcute în Dubai, Roma (de două ori), Cappadocia, Los Angeles, Hurghada, Pisa, Monte Carlo, Veneția și Milano.