Incident șocant pe ruta Budapesta-Timișoara: Un șef de tren a fost înjunghiat de un călător

Incident șocant pe ruta Budapesta-Timișoara: Un șef de tren a fost înjunghiat de un călător
Sursa foto: Facebook

Un șef de tren de la CFR Călători a fost înjunghiat de un călător pe ruta Budapesta-Timișoara, în stația Curtici.

Incidentul a avut loc în trenul IR 377 operat de SNTFC CFR Călători, care plecase din gara Budapesta Keleti la ora 13:10 și trebuia să ajungă la Timișoara Nord la ora 19:36.

Pasagerul recalcitrant l-a înjunghiat pe șeful de tren de două ori

În timp ce trenul se afla în stația Curtici (ora 18:00), un pasager recalcitrant a încercat să spargă geamurile trenului cu un stingător, după închiderea automată a ușilor, deși și-a cumpărat bilet din aceeași stație.

Pentru a-l liniști pe client, șeful de tren a intervenit și l-a așezat pe un scaun, însă după puțin timp pasagerul a scos un cuțit și l-a înfipt de două ori în abdomenul șefului de tren, călătorii din tren fiind îngroziți de episodul la care au luat parte.

În cele din urmă, lipsit de puteri, șeful de tren a reușit să-l mobilizeze pe agresor, până la sosirea trenului în stația Arad. Până la sosirea echipajului de la Poliția Transporturi Feroviare, care l-a dus pe agresor la postul de poliție din gară, angajații de la revizia de vagoane și impiegatul de mișcare i-au sărit în ajutor șefului de tren.

Șeful de tren a fost transportat la spital cu o ambulanță solicitată.

În urma vizitei la spital, medicii au constatat că lama cuțitului nu a fost suficient de lungă pentru a-i afecta organele interne ale șefului de tren, potrivit Gândul.

La ora 21:40, șeful de tren a fost externat la cerere, iar șeful de stație l-a preluat și l-a dus acasă cu mașina.

Cazul urmează să fie investigat de Poliția Transporturilor și de procurorii din Arad.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`